Salonul Timisoara Vinvest

Centrul Regional de Afaceri Timişoara – 6-8 aprilie 2012

You need to upgrade your Flash Player to version 10 or newer.

Salonul International de Vinuri VINVEST Timisoara, editia a X-a ,
19 - 21 aprilie 2013

Ediţia a IX-a a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST a ajuns la final. Centrul Regional de Afaceri din Timişoara a fost vizitat, în cele trei zile, de foarte mulţi iubitori ai vinului din ţară şi din străinătate. Sâmbătă, 7 aprilie, a avut loc decernarea medaliilor pentru vinurile câştigătoare la Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice, ediţia a VII-a. După festivitate, aceste vinuri au fost degustate de jurnalişti şi invitaţi. În cea de-a doua parte a zilei, Revista Millesime s-a întâlnit cu cititorii, iar mai mulţi producători şi-au lansat vinurile din recoltele recente. Duminică, 8 aprilie, în ultima zi a Salonului Vinvest, au avut loc extragerile la tombole, în urma cărora câştigătorii au primit un număr de litri de vin echivalent cu greutatea lor, o excursie în Spania şi cutii de vin. La tombola jurnaliştilor, câştigătorul a intrat în posesia unei sticle de vin spumant ce conţine foiţă de aur comestibil de 22 karate, oferită de vinescu.ro.

Citeste mai multe pe Radio-resita.ro

 

enro
 

Organizator

Email: office@vinvest.ro

Mobil: +40 721 55 00 84

Tel: +40372 731 830

Fax: +40372 870 579

Coorganizatori

Parteneri principali

Parteneri media principali

Parteneri