Salonul Timisoara Vinvest

Centrul Regional de Afaceri Timişoara – 6-8 aprilie 2012

You need to upgrade your Flash Player to version 10 or newer.

Salonul International de Vinuri VINVEST Timisoara, editia a X-a ,
19 - 21 aprilie 2013

Pledoarie pentru „vinul nostru”

De la Burebista încoace, se tot vorbeşte despre „vinul nostru”. Se spune că latinii, când au migrat spre Peninsula Italică, să-i cucerească pe etrusci (care nu cunoscuseră cultura vinului), ar fi plecat din teritoriile Traciei cu rădăcini de viţă-de-vie în raniţă şi că, acum 5oo de ani, veneţienii beau cu sârg vin moldovenesc. Putem spune, atunci, că avem tradiţie, nu? Şi nu poate fi acesta un element de marketing? Între două pieţe, una modernă şi alta tradiţională, vinul autohton îşi caută, sub presiunea timpului pe care-l trăim, o nouă identitate, mai comercială. Va reuşi?

Vin. Adică artă, cultură, civilizaţie, gastronomie… Toate îmbinate, timp de trei zile, sub semnul lui Bachus, la Timişoara, la cea mai interesantă reuniune de gen din ţară, VINVEST, ediţia a noua. Datorăm acest regal Camerei de Comerţ şi Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi, care au pus vinul pe rafturi şi au dat, la final, premiile câştigătorilor ediţiei. 300 de sortimente de vin roşu, alb şi roze din soiuri româneşti şi internaţionale care au fost degustate, picătură cu picatură, de mii de vizitatori ai salonului şi, bineînţeles de juriul cu papile de aur, care a stabilit cine deţine, în România, supremaţia licorii stoarsă din struguri.

Citeste mai multe pe jurnalul.ro

enro
 

Organizator

Email: office@vinvest.ro

Mobil: +40 721 55 00 84

Tel: +40372 731 830

Fax: +40372 870 579

Coorganizatori

Parteneri principali

Parteneri media principali

Parteneri